Actualitate

5 ani de la moartea lui Dumitru Fărcaș. Acesta provenea dintr-o familie cu tradiție muzicală

Luni, 7 august, se împlinesc 5 ani de la moartea taragotistului Dumitru Fărcaș, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, artist de renume care a făcut cinste folclorului românesc.

Taragonistul Dumitru Fărcaș/ Foto: Fundația Dumitru Fărcaș Taragonistul Dumitru Fărcaș/ Foto: Fundația Dumitru Fărcaș

 

 


Cântăreţ la taragot, Dumitru Fărcaş s-a născut pe 12 mai 1938 în satul Groşii Băii Mari, din judeţul Maramureş. El făcea parte dintr-o familie cu tradiţie muzicală: bunicul, tatăl şi cei doi fraţi mai mari au cântat la fluier.

S-a înscris la liceul de muzică în 1956, iar din 1962 până în 1967 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultăţii de Interpretare, la clasa de oboi. După absolvirea academiei clujene, a învăţat autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

CITEȘTE ȘI:
Dumitru Fărcaş, condus pe ultimul drum de peste 500 de clujeni pe acorduri de taragot şi acordeon - FOTO/VIDEO
Emil Boc despre marele Dumitru Fărcaş: Muzica lui este în ADN-ul fiecărui român

Dumitru Fărcaş şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.


A fost distins cu numeroase premii internaţionale, printre care Premiul I şi titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki (1962); Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris (1972); laureat al Premiului Ethnos (1991); laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival” de la Washington (1999); Premiul I la Festivalul Internaţional de la Bruxelles (1999); Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică şi Dans „Cele cinci Lyre” de la Budapesta (2000).

A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.

Dumitru Fărcaș a fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.


Preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”. Tot preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - „Arta Spectacolului”", „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. La 23 noiembrie 2013, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj - „Clujean de Onoare”, în cadrul unei ceremonii organizate la finalul primei ediţii a Festivalului-concurs Dumitru Fărcaş „Taragotul de Aur”.


CITEȘTE ȘI:
O stradă din Cluj-Napoca va purta numele maestrului Dumitru Fărcaș
Festival în memoria lui Dumitru Fărcaș, la Cluj-Napoca: „Nu am dăruit nimic publicului dacă nu m-am dăruit pe mine”

Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit, la 12 mai 2018, maestrului Dumitru Fărcaş, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii, a informat Administraţia Prezidenţială.

Dumitru Fărcaş a murit în noaptea de 6 spre 7 august 2018, într-un spital din Cluj-Napoca. De la moartea sa, este organizat anual Festivalul „Dumitru Fărcaş”, o manifestare emblematică pentru folclorul românesc. Un bust în memoria sa a fost dezvelit, în 2022, pe platoul din faţa localităţii sale natale din Maramureş.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Omagiu adus artistului Dumitru Fărcaș: Casa de Cultură a Studenților îi poartă numele

Memoria maestrului Dumitru Fărcaș, cinstită la Țebea. Gorunul, preferatul regretatului taragostit

abonare newsletter