Actualitate

Casă cuprinsă de flăcări în Vultureni. Incendiul ar fi pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător

Pompierii clujeni au intervenit mai bine de trei ore pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o casă din localitatea Vultureni. Tavanul locuinței s-a prăbușit din cauza flăcărilor puternice.

Incendiu la o locuință din Vultureni. Tavanul casei s-a prăbușit din cauza flăcărilor puternice/Foto: ISU Cluj Incendiu la o locuință din Vultureni. Tavanul casei s-a prăbușit din cauza flăcărilor puternice/Foto: ISU Cluj

 

 


Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a distrus o casă din localitatea Vultureni. 

 


„Apelul de urgență a venit la ora 02:32, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate, precum și autoscara. 

Preventiv a fost trimis și un echipaj SMURD”, informează ISU Cluj. 


Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că acoperișul casei era ars în totalitate. În plus, din cauza flăcărilor puternice, a căzut tavanul de la două camere, o bucătărie și baie, suprafața afectată fiind de aproape 150 mp. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar locatarul a reușit să iasă afară la timp. 

În paralel cu stingerea incendiului, pompierii au reușit protejarea imobilelor din vecinătate. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum necurățat și izolat necorespunzător. Forțele noastre au revenit la unitate în jurul orei 05:55.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Alertă în Dej. Incendiu puternic la o casă!

abonare newsletter