Actualitate

Au furat 2,6 mil. lei de la refugiați. 117 persoane și funcționari, inclusiv în Cluj, au cazat ucraineni doar pe hârtie

117 de persoane fizice și funcționari publici din Cluj și alte județe din România au cazat și hrănit refugiații ucraineni doar pe hârtie. Mascații au intrat peste ei în case pentru că au obținut ilegal 2,6 milioane de lei de la stat.

Refugiați ucraineni / Foto: depositphotos.com

 

 


Un număr de 117 percheziţii sunt efectuate, joi, într-un dosar care vizează infracţiunile de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu hrana şi cazarea refugiaţilor ucraineni.

 


Conform unui comunicat de presă transmis de IGPR, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Mureş, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, pun în executare 117 percheziţii domiciliare şi 3 mandate de aducere în această speţă.

Vizaţi sunt funcţionari din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale şi 102 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, refugiaţi. Totodată, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie, la unitatea administrativ teritorială, un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceştia să obţină ilegal 9.765.070 de lei din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară. Această sumă de bani a fost «blocată» în conturi, fiind amânată plata”, arată sursa citată.


Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş. 

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Copiii ucraineni sunt aici ca să stea! Zeci de copii, integrați în comunitatea clujeană: „E traumatizant. Acum realizează că nu sunt aici într-o «excursie»”

Peste 6.500 de copii s-au născut la Cluj-Napoca, în 2022. 10 dintre ei sunt ucraineni. VEZI care au fost cele mai comune nume

Ultimele Stiri
abonare newsletter