Actualitate

Populaţia României a scăzut cu aproape 7.000 de persoane

<p>Populaţia României a scăzut în decembrie 2010 cu 6.979 de persoane faţă de noiembrie. Numărul copiilor născuţi în ultima lună a anului trecut s-a diminuat cu 1.250 faţă de luna precedentă, în timp ce numărul decedaţilor a fost în decembrie 2010 cu 1.601 mai mare decât în noiembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna decembrie, s-au născut 16.523 copii, iar numărul persoanelor care au decedat în luna decembrie a fost de 23.502. În aceste condiţii, excedentul numărului decedaţilor faţă de numărul născuţilor-vii a determinat scăderea populaţiei României în luna decembrie a anului trecut cu 6.979 persoane, în timp ce în luna noiembrie, populaţia a scăzut cu 4.128 persoane. De asemenea, a crescut şi numărul copiilor cu vârstă sub 1 an care au decedat în luna decembrie. Astfel, 214 copii sub un an, adică 13 la 1.000 născuţi-vii, au murit în decembrie, faţă de 10 la 1.000 născuţi-vii în luna noiembrie. Datele INS mai arată că în decembrie anul trecut au fost înregistrate 3.845 de căsătorii, în scădere cu 1.275 comparativ cu luna precedentă. În schimb, în decembrie a crescut numărul divorţurilor cu 866 faţă de noiembrie, înregistrându-se 3.073 de divorţuri.</p>

abonare newsletter