Actualitate

Transport ILEGAL de lemn, în Baciu. Atât lemnul, cât și camionul au fost confiscate

Polițiștii au confiscat 37 de metri cubi de lemn, transportat ilegal în localitatea Baciu, dar și camionul cu care se realiza transportul.

Transport ILEGAL de lemn, în Baciu. FOTO: Arhivă IPJ Cluj

 

 


În noaptea de 10 spre 11 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție Baciu au depistat, în urma unei sesizări înregistrate prin apel la 112, prin organizarea unui filtru rutier, un transport de lemn, efectuat cu un camion, în localitatea Baciu.

 


Polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol alături de specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și cu sprijinul Ocolului Silvic Gilău au procedat la inventarierea materialului lemnos.

Nereguli „cu duiumul” la transportul de lemne

Datele obținute au fost analizate în raport cu informațiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0, fiind constatate nereguli privind efectuarea de fotografii la momentul emiterii avizului, motiv pentru care a fost aplicată o  amendă în valoare de 3.000 de lei.


În paralel, având în vedere neconcordanțele identificate în raport cu avizele de însoțire pentru materialul lemnos transportat, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privirea la comiterea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței materialului lemnos, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Silvic. 

Lemnul și camionul au fost confiscate

Întreaga cantitate de material lemnos, în volum de 37,27 metri cubi, precum și ansamblul de vehicule format din cap tractor și semiremorcă au fost indisponibilizate.


În continuare sunt efectuate cercetări sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Mediului propune un ajutor de 150 lei pe metru cub pentru lemnul de foc destinat încălzirii

Ultimele Stiri
abonare newsletter