Actualitate

IMAGINI RARE. Castor, surprins în cartierul Grigorescu! Prezența lui în zonă, o veste bună VIDEO/FOTO

Un castor a fost surprins în zona bazinului microhidrocentralei din cartierul Grigorescu și adună multe reacții pozitive din partea clujenilor.

Castor, surprins în cartierul Grigorescu / Foto: Mircea Osan - facebook Grigorescu Castor, surprins în cartierul Grigorescu / Foto: Mircea Osan - facebook Grigorescu

 

 


Un clujean a postat o fotografie cu un castor care înoată liniștit în bazinul microhidrocentralei din cartierul Grigorescu.

 


O altă clujeancă a spus în comentarii că a văzut doi castori în această vară și i-a filmat:

Castorul a mai fost surprins în fotografii și în luna mai a acestui an, dar atunci internauții au avut atât reacții pozitive, cât și negative.


Un ecolog clujean, Tibor Hartel, a explicat atunci că prezența castorului în zona noastră reprezintă o „veste fantastică”, însă poate să însemne și că vom avea de-a face cu o serie de noi provocări.

Castorul, un inginer ecosistemic

Ecologul clujean a explicat că acest animal este un „inginer ecosistemic” și un „manager perfect”, fiindcă aduce modificări majore în natură prin barajele pe care le construiește:


„Castorul este considerat inginer ecosistemic pentru că este capabil să facă modificări majore în natură prin barajele construite. Asta implică deci nu doar «tăierea arborilor» (crângul a fost descoperit de castor înaintea omului!), ci și inundarea unor zone de-a lungul apelor curgătoare.

Aceste activități, schimbări, au o serie de efecte benefice asupra contextului ecosistemic și de mediu: crește cantitatea de apă din sol (la nivel de peisaj chiar), ochiurile de apă create devin atractive pentru multe alte specii, inclusiv rare - castorul poate contribui la persistența acestora la nivel local și la nivel de peisaj. Deci dacă este importantă conservarea naturii, castorul este manager perfect şi natural la locul lui pentru asta”, a spus Tibor Hartel.


Activitatea castorului, percepută negativ

Însă, în același timp, există persoane care nu sunt la fel de bucuroase în legătură cu prezența castorului în această zonă. Este vorba despre persoanele care dețin terenurile ce pot fi inundate de castori.

„Dar activitatea castorului este percepută și în mod negativ de către persoanele care dețin terenuri inundate (care ar fi putut folosite de exemplu pentru agricultură sau în alte scopuri în zone [peri]urbane) sau care se trezesc cu arborii «tăiați» de castor.

Cercetarea studentei mele Kinga Kelemen - Carpații Estici - arată că chiar și persoanele care suferă pierderi economice după castor pot admite efectele benefice ale castorului asupra ecosistemelor și admit că acest animal poate lărgi opțiunile socio-economice ale societății (de exemplu prin ecoturism, educație, protejarea naturii). Dar totuși se confruntă cu realitatea pierderilor: teren inundat, arbori afectați. Aceste persoane stau între castor și lege, sau ciocan și nicovală. Este o pecie protejată reintrodusă față de care avem obligații morale și legale să o protejăm pe de o parte, iar pe de altă parte există realitatea pierderilor”, a mai menționat ecologul.

Castorii nu au făcut baraje în Cluj

Deși pot exista pierderi financiare în cazul unor persoane dacă în zona terenurilor lor apar castori, Tibor Hartel a explicat că în zona Clujului aceste animale nu au făcut baraje sau captări de apă, deci nu există motiv de îngrijorare.

Totodată, el a explicat că ar exista o soluție care ar fi benefică atât pentru acești proprietari de terenuri, cât și pentru castori:

„Revenirea castorului în Cluj şi stabilirea (eventuală) unei populații reprezintă provocări pe axa celor amintite mai sus. Cuvântul cheie este guvernarea şi în acest caz - spații special alocate pentru castor (şi implicit natură), compensarea pierderilor, educație, rute ecoturistice educaționale urbane.  În cazul oraşului Cluj şi periurban aşa cum ştiu nu există castor stabilit cu activitatea de «inginerie» sus-menționată. Exemplarele se extind, «explorează», încearcă (se văd semnele pe arbori) dar nu au făcut baraje/captări de apă. Exemplarele din oraş pot fi prinse şi eliberate în zone optime ecologic şi cultural, unde activitatea lor nu este percepută ca dăunătoare. Poate asta ar fi cea mai simplă soluție care să fie corect şi pentru castor. Şi empatic”, a adăugat Hartel.

CITEȘTE ȘI:

Ce provocări aduce prezența castorului în Cluj-Napoca? Ecolog: „E un inginer ecosistemic, aduce schimbări majore în natură”

POZA ZILEI. Castor, surprins în zona Parcul Rozelor. Ecolog: „Prezența lui e o veste fantastică, dar înseamnă noi provocări”

VIDEO. CASTOR, filmat când se plimba nestingherit prin Cluj-Napoca. Imagini extrem de rare

Ultimele Stiri
abonare newsletter