Actualitate

O „mare de oameni” se roagă la Nicula! Mai mulți preoți, inclusiv IPS Andrei, vor pleca duminică la prânz, pe jos din Gherla spre mănăstire

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Este cel mai mare pelerinaj al verii.

 

Credincioșii au venit încă de joi și s-au instalat cu corturile sau în zonele apropiate. La Mănăstirea Nicula sunt pregătiți 25 de preoți pentru spovedanie și 3 preoți pentru împărtășanie, iar la sjuba de duminică și luni va participa Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului. Ca în fiecare an se vor da sarmale credincioșilor.


Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru transilvăneni are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.


Procesiunea va începe duminică, 14 august 2022, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și de PS Macarie, Episcop-vicar de Ruse. 

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. 


Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

CITEȘTE ȘI:

Mii de credincioși au ajuns deja la Nicula. Sfaturi pentru evitarea incidentelor

Trei mănăstiri făcătoare de minuni pentru căsătorie. Printre ele, Mănăstirea Nicula! Unde te poți ruga să-ți găsești jumătatea?

Procesiunea credincioșilor la Mănăstirea Nicula. 5 kilometri pe jos în frunte cu Mitropolitul Clujului

Ultimele Stiri
abonare newsletter