Preşedintele PNL Klaus Iohannis şi fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu au acceptat, sâmbătă, să fie propuşi candidaţi ai PNL la preşedinţia României.
BERD şi ING au devenit cei mai mari acţionari privaţi ai Electrica după încheierea ofertei publice iniţiale, prima privatizare realizată pe Bursă şi cea mai mare listare din istoria BVB.
Cel mai vechi așezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Râmeț, își serbează praznicul duminică, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Marea Britanie este mai aproape de ieşirea din Uniunea Europeană după ce Jean-Claude Junker a fost desemnat, în pofida opoziţiei premierului britanic David Cameron, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, notează presa de la Londra.