Magistrații Tribunalului București au admis sâmbătă contestația lui Mircea Diaconu, astfel încât acesta poate candida la alegerile europarlamentare. Decizia nu este însă definitivă.
O femeie în vârstă de 35 de ani din Dej a ajuns la spital după ce a fost accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni. La volanul autoturismului s-a aflat un bărbat de 45 de ani.
Un bărbat de 33 de ani din Cluj a fost arestat de către polițiștii din cadrul IPJ Cluj-Serviciul de Investigare a Fraudelor pentru că a prezentat un ordin de plată fals pentru achiziționarea unor mărfuri (băuturi alcoolice).
Creșterea accizei la carburanți nu va genera o majorare a inflației cu mai mult de 0,2%, iar dacă sumele colectate din această taxă vor fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere atunci beneficiarii vor fi toți cetățenii țării, este de părere președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Senatorul Teodor Atanasiu susţine că premierul Victor Ponta "se gândeşte foarte serios să se retragă", pentru că PSD "îl presează" cu Legea amnistiei şi a graţierii, iar UE îl presează, pe de altă parte, "ca nu cumva să-l muşte şarpele şi să dea această lege".
Nava împingător Dunafoldvar, sub pavilion Ungaria, s-a scufundat pe Canalul Dunăre-Marea Neagră la kilometrul 29+500, în zona localității Poarta Albă. Echipajele de pompieri, de pe apă și mal, s-au luptat mai bine de 12 ore să stingă un incendiu ce izbucnise la bord, în timp ce vasul tranzita magistrala de navigație.