Fostul premier Emil Boc a declarat că fuziunea dintre PNL şi PDL trebuie contestată, susţinând că soluţia cea mai bună ar fi fost alianţa dintre cele două partide. De asemenea, el a mai declarat că ”bănuieşte” că va fi depusă o contestaţie.
Viorel Hrebenciuc a ajuns, miercuri, la sediul DNA Brașov pentru a fi audiat în dosarul retrocedărilor ilegale. În acelaşi dosar este audiat şi Ilie Sârbu.
O femeie de 114 ani a fost nevoită să mintă în privința vârstei ca să se poată înscrie pe Facebook. Anna Stoeher, cel mai vârstnic locuitor al statului Minnesota, a vrut să se înscrie pe rețeaua de socializare, însă a constatat că baza cu datele de naștere începea doar în 1905.
Primarul Emil Boc a participat miercuri la inaugurarea sălii de sport de la Liceul George Coşbuc. Cu această ocazie, primarul Clujului a jucat handbal, baschet şi tenis de masă. Înconjurat de copii, Boc şi-a demonstrat abilităţile aruncând la coş, încercând să înscrie la poartă sau jucând ping-pong cu un campion naţional.
Doi tineri, în vârstă de 19, respectiv de 18 ani au fost accidentați pe o trecere de pietoni de pe strada Ecaterina Teodoroiu din Dej de un bărbat de 37 de ani.
Cartea „Recoltarea Sângeroasă – Uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor” a fost prezentată publicului marţi, 14 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.
Un accident rutier a avut loc marți, 14 octombrie, în jurul orei 12:46, pe strada Republicii din Cluj-Napoca. Un bărbat a fost lovit grav de o mașină în timp ce traversa neregulamentar strada.
Institutul de Mediere, Negociere şi Arbitraj organizează joi, 16 octombrie, începând cu ora 14.00, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, prima ediţie a Conferinţei "Conflict Resolution Day".
Zeci de elevi de clasa I de la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” şi de la Şcoala Porolissum vor învăţa, după orele de curs, gratuit, în cadrul unui program „After school”. Timp de patru ore elevii vor putea învăţa şi îşi vor putea face temele, iar la prânz vor primi o masă caldă.