Politică

Parlamentarii readuc în discuţie superimunitatea

Nici o săptămână fără surprize în Parlamentul României: aleşii mai strecoară un proiect care să îi avantajeze pe cei aflaţi în vizorul justiţiei. Un draft care circulă în Parlament le-ar putea aduce acestora, dacă va fi adoptat, o imunitate mai ridicată în faţa anchetelor justiţiei.

Economie

A lăsat Germania pentru Cluj şi a fondat o companie ale cărei produse sunt folosite în toată lumea. Cum a ajuns Biserica Sfântul Mihail alături de Zidul Berlinului şi Silicon Valley în acelaşi tablou

 În viitor Philipp Kandal vrea să-şi dezvolte firma din ce în ce mai mult. Sursa foto: blog.startupistanbul.com
Un tânăr IT-ist din Germania își trăiește visul la Cluj. A dezvoltat o companie în inima Transilvaniei, iar produsele lui au ajuns să fie folosite de milioane de utilizatori din întreaga lume. „Nu a fost deloc greu să-mi dezvolt afacerea în România. E mult mai ușor aici decât în Germania. Tot timpul auzi povesti horror despre mita pe care trebuie să o dai, dar la noi nu a fost cazul. Totul a mers bine”, spune neamţul.




Sport

FRF depunctează cluburile care doresc să evolueze în Liga 1

FC Petrolul Ploieşti, FC Rapid, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Braşov şi Metalul Reşiţa au primit sancţiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, au declarat, luni, pentru Mediafax, reprezentanţii cluburilor.


Sport

Clujencele încep returul cu dreptul

Handbalistele de la „U” Alexandrion au câştigat, cu scorul de 31-24, meciul jucat duminică, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Unirea Slobozia.



Ultimele Stiri

abonare newsletter