Politică

De ce nu se grăbeşte PSD să organizeze alegeri la CJ Cluj

Liberalul clujean Mihai Seplecan critică din nou atitudinea arogantă a social democraţilor şi mai ales a premierului Ponta faţă de organizarea alegerilor parţiale. Aceasta cu atât mai mult cu cât însuşi liderul PSD Cluj recunoştea ieri că PSD nu are niciun interes să organizeze alegeri la CJ Cluj.



Social

Conferința despre homosexualitate: despre un discurs prudent, incoerent și un pic ipocrit

Joi, 22 ianuarie, sala mare a Casei de cultură a studenților s-a umplut în așteptarea conferinței pe tema homosexualității, susținută de preotul profesor Stelian Tofană. Familii, studenți, teologi și membrii ai comunității LGBT au venit să afle care este viziunea despre homosexualitate a unui teolog român în secolul XXI. În mod previzibil, sau nu, se poate spune că prelegerea a interesat pe mulți și a mulțumit pe foarte puțini.





Actualitate

Universitari clujeni şi olandezi caută soluţii pentru creşterea economică a Clujului

Facultatea de Business a Universităţii Babeş-Bolyai, în parteneriat cu academicieni ai Universităţii de Ştiinte Aplicate din Amsterdam, va prezenta joi, 29 ianuarie 2015, începând cu ora 13.30, în Aula Facultăţii de Studii Europene, rezultatele ultimelor studii efectuate asupra economiei Clujului, în cadrul seminarului „Emerging Cluj: latest strategic opportunities”.

Ultimele Stiri

abonare newsletter