Raportul Departamentului de Stat privind situația drepturilor omului în lume în 2014 denunţă tentative de intimidare a jurnaliştilor şi menţionează cazul în care premierul Victor Ponta i-a numit „mujahedini” pe reporterii Mediafax sau cel în care fostul său purtător de cuvânt, Mirel Palada, spunea că îi face plăcere să-i „execute electric” pe „dobitoci”.
În 1916 a murit, în noaptea de 27 spre 28 iunie, pictorul Ştefan Luchian (picturi: "Marea Neagră la Tuzla", "Moara de la poduri", "Anemone", "Maci", "Safta florăreasa", "Un zugrav - Autoportret") (n. 1 februarie 1868).
Cuplurile gay din Statele Unite au dreptul constituţional să se căsătorească în toate cele 50 de state, a stabilit Curtea Supremă vineri, într-o hotărâre istorică, relatează DPA în pagina electronică.
Cel puțin 25 de persoane și-au pierdut viața și 202 au fost rănite vineri în atentatul antișiit revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) care a vizat o moschee din capitala emiratului Kuweit, potrivit unui bilanț furnizat de Ministerul de Interne, relatează AFP.
Noul președinte al Consiliului Județean Cluj, liberalul Mihai Seplecan, amenință că-l va da în judecată pe reporterul unei publicații centrale pentru afirmaţii calomnioase.
Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru îndemnarea cetăţenilor să meargă la vot, ci pentru mijloacele ilicite folosite pentru a obţine validarea referendumului, acesta comiţând fapta cu intenţie, întrucât a dat indicaţii precise privind luarea unor măsuri interzise de lege, arată ICCJ în motivare.
Pe ritmuri electrizante, pe ploaie şi pe noroi a debutat joi cea de-a treia ediţie a Festivalului Electric Castle. Așteptat cu entuziasm de mii de fani, aceștia nu s-au lăsat descurajaţi de faptul că au trebuit să danseze în bălți și noroi. Dovadă stă concertul DJ-ului englez Fatboy Slim care a ţinut zeci de mii de mâini ridicate în aer.
Turişti britanici, germani şi belgieni figurează printre cei 28 de oameni omorâţi în atacurile teroriste care au avut loc vineri pe litoralul tunisian, anunţă autorităţile tunisiene, precizând că agresorii aveau mitralierele ascunse în umbrele, informează Reuters.
Un accident de circulaţie a avut loc, vineri dimineaţa, pe drumul european E81, în judeţul Sălaj. Şoferul unei dube a murit după ce a intrat frontal într-un TIR.
Fosta gimnastă Andreea Răducan s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, solicitând fără succes forului să i se acorde medalia de aur obţinută la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, distincţie care i-a fost retrasă pentru dopaj.