Staţiunea Costineşti va fi de azi înainte sinonim cu dezastru pentru mai mulţi tineri din Cluj-Napoca. Ce credeau că va fi o vacanţă de vis s-a transformat în cel mai urât coşmar. Ei susţin că au avut parte de cel mai urât concediu după ce au fost bătuţi cu bestialitate de un grup de salvamari. Totul ar fi pornit după ce tinerii au ieşit în larg pe o saltea ca să scape de aglomeraţia din apă.
La o zi după ce Guvernul sub conducerea interimarului Gabriel Oprea a adoptat ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, întors la Palatul Victoria, Victor Ponta anunţă că „va întoarce” actul normativ, cu care susţine că nu a fost de acord, urmând ca acesta să intre în vigoare odată cu legea salarizării bugetarilor. Gabriel Oprea spune că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar ”ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta”, el spunând că Ponta şi Iohannis ”s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.
Administratorul Salprest Rampă Mircea Vereş a lansat un atac dur la adresa Consiliului Judeţean, după ce ieri CJ Cluj a susţinut că peste 500.000 de metri cubi de deşeuri am fost depozitaţi ilegal pe rampa de la Pata Rât. Vereş susţine că afirmaţiile făcute ieri de Consiliul Judeţean sunt “făcute cu scopul de a-şi ascunde incompetenţa” cu referire la faptul că Centrul de Deşeuri nu a fost finalizat nici până în ziua de astăzi.
Singura elevă din judeţul Cluj care a obţinut media 10 la bacalaureat, Ana Gheorghe Milea, va fi premiată cu 1.000 de lei de Consiliul Local Cluj-Napoca, cei trei profesori care au pregătit-o pe absolventa Colegiului Naţional "Emil Racoviţă", urmând să primească aceeaşi sumă.
Fabrica de brânzeturi de la Ţaga, redeschisă de Cooperativa Someş-Arieş în colaborare cu AgroTransilvania Cluster, produce și distribuie produsele sub marcă proprie sau sub mărcile deţinute de Fiesland Campina prin intermediul membrilor AgroTransilvania Cluster. Este vorba despre brânzeturile Moeciu, Bobâlna, Produs de Ţaga, Fizeş şi Năsal.
O echipă din Cluj a câștigat titlul de "cei mai buni barmani din lume" ca urmare a câștigării locului 1 al unicei competiții de acest fel din lume, care a avut loc recent la Rotterdam, în Olanda.
Universitatea Babeş-Bolyai se alătură parteneriatului cu Asociaţia 11even şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente destinate liceenilor cu performanţe deosebite din ţara noastră, proiectul ,,Creatori de Viitor- Champions United″.
O grădiniţă de stat din Cluj strânge fonduri pentru a realiza un club de lego unde 300 de copii îşi vor putea petrece timpul liber alături de părinţi. Grădiniţa de stat „Academia Piticilor” din Cluj va participa la competiţia Swimathon de sâmbătă, 11 iulie, şi va încerca să strângă 15.000 de lei pentru construirea clubului de lego. Potrivit psihologului instituţiei, în acest fel părinţii vor putea petrece împreună cu cei mici câteva ore în care se vor cunoaşte mai bine.
Echipa Potaissa Turda se pregătește serios de noul sezon handbalistic, clubul reușind să transfere la echipă nu mai puțin de șapte jucători, aproape câte unul pe fiecare poziție de joc.
Firma care se ocupă de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a sesizat Consiliul Judeţean despre faptul că pe fosta rampă de gunoi a oraşului au fost depozitate suplimentar peste 500.000 metri cubi de deşeuri doar în ultimul an. Reprezentanţii Consiliului Judeţean atrag atenţia despre faptul că din cauza volumului mare de deşeuri depozitate ilegal închiderea rampei va necesita costuri suplimentare care se ridică la milioane de euro, bani care nu vor fi decontaţi din fonduri europene şi vor trebui plătiţi din bugetul instituţiei.