Cluj-Napoca a devenit, sâmbătă, capitala șahului juvenil din România, după ce aproape 300 de copii și adolescenți au participat la concursul „Cluj 300”, organizat în Parcul Central.
Peter Magyar a devenit oficial noul premier al Ungaria, după ce a primit sâmbătă votul Parlamentului rezultat în urma alegerilor legislative din aprilie.
MV Hondius, nava de croazieră aflată în centrul unei alerte sanitare după apariția unui focar de hantavirus la bord, a ajuns duminică dimineață în apropierea insulei Tenerife.
Turiștii care vor avea zboruri anulate în vară din cauza problemelor legate de combustibil vor fi despăgubiți de companiile aeriene, avertizează Comisia Europeană.
Un ansamblu de vehicule evaluat la 190.000 de euro a fost confiscat de polițiști în județul Cluj, după ce autoritățile au descoperit mai multe nereguli la un transport de material lemnos verificat pe DN1-E60, în comuna Poieni.
Romanian Chamber Orchestra revine la Cluj-Napoca în 31 mai pentru un concert special găzduit de Sala Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean a transmis un mesaj de Ziua Europei, în care a vorbit despre proiectele realizate la Cluj cu finanțare europeană și despre beneficiile pe care le-au avut fondurile UE asupra dezvoltării orașului.