Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost audiat, vineri, de procurorii de la Parchetul General în dosarul în care este acuzat de spălare de bani în legătură cu achiziţionarea unei case.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, de la Palatul Cotroceni, câteva sfaturi candidaţilor şi alegătorilor, înainte de scrutinul care va decide aleşii locali din luna iunie.
Consiliul Judeţean Cluj plăteşte peste 6 milioane de euro pentru închiderea ecologică a rampei de la Pata Rât (18 hectare), dar se vede nevoit să mai scoată din bugetul propriu încă 800.000 de euro pentru aceeaşi operaţiune.
Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Unii dintre cei mai renumiți specialiști în epidemiologie și sănătate publică din Cluj au ocolit subiectul scandalului dezinfectanților din spitale și au refuzat să vorbească cu reporterii Monitorul de Cluj.
Juniorii de la “U” Cluj au pierdut joi seara meciul cu FC Viitorul în urma loviturilor de departajare. În schimb s-a calificat în finală, FC Ardealul Cluj.
Candidatul independent susținut de PSD și alte partide Octavian Buzoianu și-a lansat joi programul cu care va intra în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca.
Băieții de la U-BT Cluj au pierdut primul meci din seria de cinci programate cu CSM CSU Oradea în cadrul semifinalelor Ligii Naționale de Baschet. În această seară, are loc al doilea meci.
Vineri începe campania electorală pentru alegerile locale. 10 candidați vor intra în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca, iar 14 partide propun candidați pentru șefia Consiliului Județean Cluj.