Persoanele adulte care s-au născut prematur, având o greutate sub cea considerată normală la momentul venirii pe lume, ar putea fi predispuse la probleme de sănătate mentală, precum depresie și anxietate, susține un studiu publicat recent, citat de Reuters.
Luni, începând cu ora 11:30, reprezentanţi ai serviciilor de probaţiune din Cluj şi din alte judeţe din ţară vor picheta sediul Ministerului Justiţiei, potrivit presei naţionale.
Peste 200 de persoane s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, protestând faţă de propunerea senatorului PSD, Şerban Nicolae, de a graţia persoanele acuzate de fapte de corupţie şi cerând Parlamentului să respingă această iniţiativă,
Un profesor american spune că în România există un număr mare de elevi care nu au o înțelegere minimă atunci când vine vorba despre matematică, științe, citire în limba română, iar calitatea profesorilor este îndoielnică.
Luni, 13 martie, ora 17.15, în Sala de Sticlă a Primăriei, va avea loc dezbaterea publică privind proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2017.
UPDATE Un bărbat de 54 de ani a murit la circa două ore după ce a fost lovit în plin de un autoturism care circula sâmbătă seară pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca. Victima ar fi traversat neregulamentar şoseaua naţională, în zona Aeroportului Internaţional Cluj.