Google a anunţat publicarea listei celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Est, în cadrul celei de a treia ediţie a proiectului New Europe 100 (NE100). Doi dintre aceştia sunt clujeni.
Preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost dusă cu mandat, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost audiată într-un dosar care potrivit unor surse judiciare, are legătură cu fapte de corupție legate de încheierea unor contracte IT pentru softuri de alegeri.De-a lungul timpului, şefa AEP a avut legături cu mediul politic, în 2009 fiind văzută alături de Traian Băsescu și de liderii PDL, printre care şi Emil Boc.
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia are obiecţiuni cu privire la modul în care rectorul Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj Napoca, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, a tradus testamentul episcopului Batthyany Ignac, act prin care acesta a donat Provinciei Transilvania şi Bisericii Biblioteca şi Institutul astronomic Batthyaneum
Facultatea de Litere din Cluj este singura instituţie de învăţământ superior din România care oferă un program de licenţă în norvegiană, în asociere cu o altă limbă, de regulă engleză, dar şi altele, mai exotice.
Banca Transilvania, a treia institutie de credit dupa active de pe piața românească, a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit net de 657 milioane lei (145,5 milioane euro), în creștere cu 110% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii puternice a veniturilor din dobânzi, arată rezultatele trimestriale publicate de banca.
Ambasadoarea Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, a acordat un scurt interviu pentru Monitorul de Cluj în care vorbește și despre cazurile familiilor de români ai căror copii au fost preluaţi temporar de instituţiile statului norvegian.