Câteva sute de studenţi basarabeni au votat, duminică, până la orele amiezii, la secţia deschisă la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova.
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că cere public coaliţiei de guvernare să abroge de îndată OUG 7 referitoare la legile justiţiei.
Cu o rata a șomajului de 1,32%, potrivit Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), Clujul se situează printre județele cu cei mai puțini oameni aflați în căutarea unui loc de muncă, în timp ce deficitul de personal a ajuns să fie o problemă tot mai stringentă pentru tot mai multe companii.
Sute de oameni s-au adunat, sâmbătă seară, la un marș festiv cu ocazia aniversării a 576 de ani de la nașterea lui Matei Corvin, personalitate marcantă a istoriei clujene.
Senatorul PMP Traian Băsescu a criticat prezenţa la Congresul UDMR a prim-vicepreşedintelui PNL, Raluca Turcan, şi a liderului USR Dan Barna şi a afirmat că aceştia nu au atras atenţia asupra unor "derapaje inacceptabile".
Primarul Emil Boc a anunţat că au fost trimise către Ministerul Transporturilor mai multe variante de traseu a viitoarei centuri metropolitane. Edilul spune că până la sfârşitul anului “va fi pusă pe masă” autorizaţia de construire a acestei centuri. Viitorul drum, lung de 38 km şi care va lega Gilăul de Apahida, are o alocare financiară de la Comisia Europeană de 150 de milioane de euro.
Gyávasággal vádolja a Nemzeti Liberális Párt (PNL) és a Mentsétek meg Romániát Szövetség (USR) képviselőit Traian Băsescu volt államfő, amiért nem hívták fel a figyelmet az RMDSZ kongresszuson elhangzott "elfogadhatatlan" túlkapásokra.