Preşedintele României a declarat, miercuri, în contextul promulgării Legii pensiilor, că se impunea un astfel de act normativ, pensiile fiind „prea mici”.
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga a renunțat la postul său după o discuție cu premierul Viorica Dăncilă. În urma inginerului rămân „performanțele” privind autostrăzile care, de ani buni, întârzie să servească cum se cuvine șoferii români.
Un profesor de matematică clujean a comparat învățământul românesc cu o rablă, evidențiind cele mai mari probleme: programă încărcată, analfabetism funcțional, rata de abandon școlar.
Consiliul Județean insistă că nu are nicio vină în ceea ce privește dezastrul sistemului de colectare selectivă a gunoaielor din Cluj. Dar îi pute orice articol în care se menționează problemele de colectare și stocare a deșeurilor. Clujul riscă să se îngroape în gunoaie, dar se pare că doar nouă, jurnaliștilor, ne pasă.
Statele membre ale Uniunii Europene au respins, luni, propunerea iniţiată de preşedintele Comisiei Europene, privind lăsarea vacantă a posturilor comisarilor care au obţinut un fotoliu în Parlamentul European, până la data de 1 noiembrie 2019.
În contextul în care Cluj-Napoca a devenit un important centru economic și cultural, e greu să nu observi transformarea spectaculoasă din ultimul deceniu a orașului din inima Transilvaniei. Un analist a identificat 5 motive pentru care Clujul e așa de atractiv.