O atenţionare cod galben de caniculă intră în vigoare de astăzi până marţi, în toate zonele de câmpie şi podiş, unde temperaturile vor ajunge şi până la 38 de grade Celsius, iar în unele zone nopţile vor fi tropicale.
Vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu, a criticat, sâmbătă, felul în care arată spitalele publice din Sibiu şi Cluj, afirmând că în aceste oraşe "sistemul sanitar este la pământ, este o ruşine".
CFR Cluj a urcat pe primul loc în Liga I de fotbal, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea.
În ciuda creșterii tensiunilor pe plan internațional, precum războiul comercial dintre Statele Unite și China, sau a datelor locale negative, deficitul comercial majorându-se după primele şase luni ale acestui an cu 21%, leul a avut un parcurs calm față de euro.
Un accident petrecut sâmbătă noapte în Tureni putea să se încheie cu o adevărată tragedie după ce o maşină s-a răsturnat şi s-a scurs combustibil pe asfalt.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de caniculă pentru cea mai mare parte a ţării, inclusiv județul Cluj.