Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu a reacționat ferm după dezvăluirile unui medic din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova.
Urmează trei zile pline de evenimente în cadrul Zilelor Culturale Maghiare 2019, organizatorii selectând câteva dintre acestea astfel încât publicul vorbitor de limbă română să poată decide mai ușor la ce participă.
Gunoaiele clujenilor sunt depozitate la așa zisele rampe temporare construite de RADP Cluj (unde de 4 ani se depozitează deșeuri), rampe care tind să devină permanente. Instituţia a primit deja undă verde de la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru construirea celei de-a cincea platforme pe lângă cele patru existente deja. Reamintim că la Pata Rât trebuia să fie o singură rampă funcţională pentru doar câteva luni.
Dispariția fulgerătoare a lui Török Zsolt, unul dintre cei mai respectați alpiniști din țară, a îndurerat alpinismul român. Clujeanul Vlad Căpușan, cel care i-a fost alături în multe expediții pe întreg globul, și-a găsit cu greu cuvintele după tragedia bunului său prieten.
„Echipa B” a CFR-ului a reușit o remiză, 1-1, pe terenul covăsnenilor de la Sepsi Sf. Gheorghe, gândurile lui Dan Petrescu fiind mai degrabă la meciul crucial de marți cu Slavia Praga.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziția 701-800 la nivel internațional, prima din România, urmată de Universitatea din București (UB) pe poziția 901-1000 la nivel internațional, conform clasamentului Shanghai al universităților, dat recent publicității.
Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă, media plasându-se sub pragul de 4,73 lei, însă dolarul și francul elvețian s-au apreciat la sfârșitul perioadei.