Perspectiva ca posibilul guvern minoritar format de PNL să nu primească investitura din partea Parlamentului a provocat deprecierea leului, în timp ce alte monede din regiune se apreciau față de euro.
Luminița Rusu, o scriitoare clujeană, și-a exprimat public nemulțumirea în legătură cu o opinie care se tot vehiculează, aceea că generațiile actuale de elevi nu învață suficient, că nu își folosesc capul.
Conferința anuală și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România – ediția 27, cu tema „Industria aeroportuară în România – prezent și viitor”, va fi găzduită la Sibiu.
An de an, tot mai mulți studenți străini aleg să urmeze studiile la Cluj-Napoca. Odată cu valul tot mai mare de tineri de peste hotare, funcționarii Serviciului pentru Imigrări par să piardă controlul, nefăcând față numărului mare de dosare.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei nu pot rezolva problema rezidenţiatului în contextul actual, a declarat luni ministrul interimar al Sănătăţii, Sorina Pintea.
Klaus Iohannis și-a lansat programul pentru alegerile prezidențiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul menționează, printre priorități, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, stoparea defrișărilor ilegale, dezvoltărea economică pe baze sănătoase.