Aeroportul Cluj vine în sprijinul pasagerilor săi atât prin distribuirea materialelor informative despre coronavirus, cât și prin serviciile medicale existente în permanență pe aeroportul clujean.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, “ameninţă” din nou cu finalizarea parţială, în acest an, a proiectului Centrului de Deşeuri. Acelaşi Tişe care şi în anii 2018 şi 2019 era încrezător că acestă investiţie va fi dată în funcţiune.
Deputatul independent Adrian Dohotaru se împotriveşte realizării unor noi blocuri cu 13 etaje în Mănăştur. “Cele două blocuri aglomerează traficul în zonă și distrug grădinile cartierului. Deja facem slalom printre mașini în drum spre grădiniță, iar dacă se face construcția vom avea și mai mult trafic auto”, susţine parlamentarul.
Mai mulți artiști de la Filarmonica Banatul din Timișoara și de la alte filarmonici din țară au concertat în orașul Wuhan din China, zona unde a apărut virusul ucigaș. Muzicienii români numai ce s-au întors în țară, după un turneu de 50 de zile.
De Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată anual la Cluj-Napoca, Primăria invită comunitatea clujeană și vizitatorii deopotrivă, în inima orașului, pentru a sărbători împreună acest moment cu o semnificație deosebită asupra istoriei națiunii române.
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Micii Uniri, evoluția perechii euro/leu a fost foarte calmă, însă dolarul și francul elvețian au crescut mai consistent.
Reprezentanţii Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Gherla au declarat că s-a aplicat proprietarului sălii de evenimente o amendă de 1.000 de lei, deoarece nu exista autorizaţie de construire.