Consiliul Superior al Magistraturii susține că independența Justiției este amenințată de presiuni politice și atacuri publice, însă datele privind salarizarea din instituție arată că funcțiile de conducere beneficiază de venituri care depășesc cu mult nivelul întâlnit în majoritatea instituțiilor publice.
Clujenii vor avea parte duminică de o zi cu vreme în general plăcută, însă instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența pe parcursul după-amiezii și serii.
Fostul lider mondial în clasamentul WTA, Simona Halep, s-a distrat la Cluj-Napoca, într-un demonstrativ de tenis alături de alți jucători profesioniști.
Premierul desemnat Eugen Tomac și-a definitivat echipa guvernamentală, iar lista cu propunerile pentru noul Executiv urmează să fie depusă duminică în Parlament.
Violențele care au zguduit recent orașele Belfast și Southampton au readus în prim-plan tensiunile legate de imigrație, identitate națională și încrederea în instituțiile statului.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat sâmbătă, în cadrul evenimentului Sports Talks de la Sports Festival, că o eventuală demitere a selecționerului Mircea Lucescu în perioada în care acesta se confrunta cu probleme grave de sănătate ar fi reprezentat „cea mai mare greșeală”.
La jumătate de secol de la primul 10 perfect, Nadia Comăneci continuă să inspire prin modestie, disciplină și o legătură profundă cu România. „Datorez absolut tot ce sunt, cine sunt și ce am făcut faptului că m-am născut aici”, a mărturisit emoționată campioana.