Marți, 20 decembrie, Consiliului Județean Cluj i-a fost decernat premiul I în cadrul Galei „Inovație și calitate în sectorul public", epilogul Competiției celor mai bune practici din administrația publică din România, ediția a XIV-a, eveniment organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).
PRIMER - Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România precizează ca discontinuitățile semnalate de părinți cu privire la aprovizionarea cu soluțiile pediatrice de ibuprofen și paracetamol au cauze legate de deficiențe de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanța activă, excipienți) și materialelor (recipiente, mensuri, lingurițe, etc.) utilizate în fabricație.
Lionel Messi, căpitanul selecţionatei Argentinei, a fost desemnat de către BBC drept „Personalitatea Sportivă a Anului”, la două zile după câştigarea Cupei Mondiale din Qatar.
La o jumătate de an de la semnarea ordinului de începere a serviciilor pentru proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj au fost obținute doar 12 avize din cele 17 solicitate prin certificatul de urbanism. Potrivit celor mai optimiste scenarii, construcția spitalului ar începe în 2023, cu o durată efectivă de execuție de patru ani de zile. În 2027, noul spital ar trebui să devină operațional.
Prețurile mari, creșterea cheltuielilor și majorarea inflației la aproape 17% îi determină pe angajații români să fie mai rezervați atunci când aleg cadourile de Crăciun. Astfel, bugetul alocat darurilor este redus cu 40% față de cel de anul trecut, în condițiile în care economisirea devine cuvântul de ordine în această iarnă.
„U” Cluj dorește să își întărească lotul pentru a avea șanse mărite în lupta pentru evitarea retrogradării. O parte dintre jucătorii aflați în lotul actual sunt pe lista de plecare.
Asociaţia Municipiilor din România (AMR) a lansat un apel către autorităţile locale din ţară pentru a oferi sprijin Ucrainei sub formă de generatoare şi echipamente energetice de încălzire.
Proiectul de lege care prevede reforma pensiilor speciale și de serviciu urmează să fie avizat de guvernanți, pentru a fi adoptat. Modificările legislative se aplică unor categorii profesionale, precum magistrații, angajații Curții de Conturi sau funcționarilor parlamentari. În ultima perioadă a fost înregistrat un val de pensionări în justiție pe fondul dezbaterii desființării pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii.