Kremlinul a avertizat marţi Parisul împotriva unei „tentative de intimidare” a fondatorului şi CEO-ului Telegram Pavel Durov, arestat în Franţa unde este suspectat de 12 infracţiuni care ţin de criminalitatea organizată.
Dincolo de calitățile care definesc fiecare zodie, există și laturi mai puțin plăcute, care pot influența negativ relațiile și viața de zi cu zi. Fiecare zodie are propriile slăbiciuni și tendințe negative, iar cunoașterea acestora ne poate ajuta să le gestionăm mai bine.
Primarul Emil Boc a reacționat la declarația prim-ministrului Marcel Ciolacu potrivit căreia ar exista probleme cu finanțarea lucrărilor la metroul din Cluj cu bani din PNRR.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, reasigură autorităţile de la Chişinău, în mesajul transmis de Ziua Independenţei Republicii Moldova, că Bucureştiul le este alături pe calea aderării la structurile europene.
Noul ambasador al Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, a afirmat că bunicul său este supravieţuitor al Holocaustului, fiind dus, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din Buhuşi, oraşul lui natal, într-un lagăr de muncă forţată.
Cancelarul german Olaf Scholz a promis luni că va intensifica deportările şi va reduce imigraţia ilegală, în timpul unei vizite în oraşul Solingen, unde vineri trei persoane au fost înjunghiat mortal.