Războiul comercial al SUA cu China ar putea crea efecte în prețurile produselor alimentare din întreaga lume, inclusiv în Europa. Consumatorii români, obișnuiți deja cu inflația, își schimbă preferințele când vine vorba de alimente.
De la 1 la 5 ani de închisoare. Propunerea legislativă privind pedepsirea șoferilor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive a fost adoptată de Senat fără sancțiuni majorate.
CFR Cluj a terminat la egalitate cu Rapid București, 1-1, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Superligii de fotbal. „A fost cel mai slab joc al nostru în 2025”, spune antrenorul „feroviarilor”, Dan Petrescu.
Lucrările la viitorul Centru Rezidențial de Îngrijire și Asistență Socială pentru Persoanele Vârstnice din Calea Baciului înaintează în ritm susținut, respectând graficul de execuție stabilit, a transmis viceprimarul Dan Tarcea.
Vremea va fi oscilantă din punct de vedere termic în următoarele două săptămâni (14 - 27 aprilie) în majoritatea regiunilor, iar precipitațiile vor fi prezente.
Președinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, subliniază că deține în continuare conducerea partidului, în ciuda fake news-urilor „rostogolite” în ultimele 24 de ore.
Studenții Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor învăța în spații complet noi după ce noul sediu al facultății a fost inaugurat luni, 14 aprilie 2025.
Detașamentul de Pompieri Drobeta intervine la un accident rutier în județul Mehedinți, pe DE 70 - DN 6, în zona Viaductului Ilovița, unde un microbuz a căzut în fluviul Dunărea.