România continuă să importe masiv, în timp ce exportă cu mult mai puține mărfuri. Deficitul comercial se adâncește, astfel că doar în primul trimestru creșterea a fost de peste 26%.
„U” Cluj a pierdut în partida cu FCSB (0-2), în etapa a 8-a din play-off-ul Superligii. „Să vedem cum vom gestiona acest moment. Sunt preocupat și cu privire la ce se va întâmpla în campionatul următor”, spune antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.
București, 12 mai 2025 — Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România.
Cluj-Napoca a fost în acest sfârșit de săptămână, martorul a nu mai puțin de 68 de căsătorii, oficiate în Parcul Central, într-o atmosferă plină de emoție și speranță pentru viitor. Tinerii și-au unit destinele în fața ofițerului de stare civilă, în prezența familiilor și a celor dragi.
Cluj-Napoca se pregătește să celebreze cultura și patrimoniul în cadrul ediției din 2025 a Nopții Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 17 mai. Peste 25 de muzee, centre culturale, spații alternative și galerii universitare vor fi deschise publicului, oferind acces gratuit la o varietate de expoziții și evenimente speciale.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat.