Într-un pas important spre modernizarea transportului școlar și reducerea amprentei de carbon, Consiliul Județean Cluj a mai cumpărat încă 25 de microbuze electrice pentru transportul elevilor din comunele clujene.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, în perioada 1-4 mai 2025, activitatea de relații cu publicul va fi asigurată exclusiv prin Direcția de Evidență a Persoanelor, care va avea un program special de funcționare.
Consiliul Județean Cluj a organizat marți, 29 aprilie 2025, la Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, un eveniment ce a marcat deschiderea sezonului cultural 2025-2026.
Elevii vor intra de miercuri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanță de patru zile, cu prilejul zilei de 1 Mai, urmând să se întoarcă la școală luni, 5 mai.
Conducerea echipei CFR Cluj a luat măsuri fără precedent pentru fanii care creează incidente, înainte de derby-ul cu „U” Cluj, din etapa a 7 a play-off-ului SuperLigii.
Clujenii au parte astăzi de o zi liniștită din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi de primăvară și condiții ideale pentru plimbări sau activități în aer liber.
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat, marți, cu privire la sistemul educațional din România, că elevii care termină școala trebuie să fie „buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți cu propria viață”.
Doi copii au căzut, marţi, într-un fost canal, în Huedin, fiind scoşi în stop cardio-respirator. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul celor doi minori.
Probleme pentru o serie de secțiuni de infrastructură feroviară aflate în proces de modernizare. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, avertizează că un lot de pe magistrala Cluj-Oradea este marcat de întârzieri.