Reîntoarcerea lui Florian Walter la Universitatea Cluj a readus optimismul în tabăra „studenților”. “Putem realiza mul mai multe cu dânsul lângă noi”, a transmis Adrian Borza.
PDL nu comentează și nu va comenta niciodată o decizie a Curții Constituționale, spre deosebire de USL, care s-a poziționat în funcție de interesul politic în această privință, a declarat senatorul Alin Tișe, vicepreședinte democrat-liberal, ca reacție la decizia Curții Constituționale privind scăderea pragului de participare la referendum.
Curtea Constituţională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%. Noua formă a legii referendumului va putea fi aplicată peste un an.
Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea de livrări către clienţii care au acumulat datorii faţă de companie.
Accizele la carburanţi vor fi majorate de Guvern, începând cu luna ianuarie a anului viitor, cu 7 eurocenţi/litru la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor.
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că bugetul alocat Educaţiei pentru 2014 prevede o majorare cu 10% a subvenţiei acordate pentru cazarea studenţilor în cămine, iar circa 300 milioane de euro din fonduri europene vor fi realocate anul viitor pentru lucrări de infrastructură la şcoli.
Polițiștii din Dej l-au prins ieri seara în trafic pe un bărbat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. După trei ore, bărbatul a fost prins din nou în trafic.