Pisica Grumpy Cat, una dintre cele mai populare imagini de pe internet, a ajuns să valoreze un milion de dolari, la un an şi jumătate de la prima apariţie în public conform New York Magazine.
Filmul românesc "Quod Erat Demonstrandum", în regia lui Andrei Gruzsniczki, prezentat în competiţia oficială a celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului de Film de la Roma, a obţinut Premiul Special al Juriului prezidat de regizorul american James Gray.
Crin Antonescu i-a răspuns, sâmbătă, președintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, care a afirmat despre PNL că este „un partener imoral al USL”, relatează B1 TV.
De Ziua Naţională a României, printre altele, va avea loc un concert Elena Gheorghe şi Voltaj, artiştii fiind aleşi pe baza unor criterii stabilite de Primărie. Tot din bugetul municipiului vor fi cheltuiţi bani pentru baloane în trei culori şi pentru steguleţe. Pentru concert, baloane şi steguleţe, autorităţile locale vor plăti 83.000 lei.
Polițiștii clujeni au prins în weekend mai mulți șoferi care conduceau autovehicule, deși nu aveau permis. Cei care aveau permis, chefuiseră nițel înainte.
În perioada 15-16 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
Actorul american Steven Seagal va adopta, duminică, la ora 15:00, un căţel comunitar din centrul de protecţie a animalelor Dogtown, situat în satul Uzunu, comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu.
România se confruntă în prezent cu două realități: lipsa locurilor de muncă și sărăcia, a declarat sâmbătă, la Reșita, prim-vicepreședintele PDL Andreea Paul, care susține că Guvernul are agățate de picioare opt "ghiulele".