Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj va avea loc mâine, 11 octombrie, începând cu ora 19:00 la Cinematograful Florin Piersic. Startul festivalului va fi marcat de proiecția eveniment a comediei romantice “Enough Said”, ultima producţie care îl are în rol principal pe regretatul actor James Gandolfini, dispărut prematur dintre noi în această vară. Gala de deschidere a festivalului este sold out.
Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi ”Puck” îşi deschide porţile celei de a 12-a ediţii. Festivalul se desfăşoară în perioada 14-18 octombrie, iar deschiderea oficială va avea loc luni 14 octombrie, de la ora 10.30, la Teatrul Naţional Cluj, şi de la ora 12.00, la Opera Maghiară.
Ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, consideră că aderarea României la spațiul Schengen "este o chestiune tehnică ce a devenit politică, atât în politica internă a României, cât și în cea a țărilor Uniunii Europene".
Actorul american Owen Wilson va deveni tată pentru a doua oară, în urma unei aventuri cu o antrenoare de fitness, potrivit unor articole publicate în presa americană.
Directorul de la Protecţia Copilului continuă să susţină că actele sexuale erau consimţite de către micuţă. Asistenul social a făcut şi filmuleţe, pe care le-a descărcat într-un calculator. Sebastian Oltean este căsătorit şi are un copil de 5 ani.
Ministrul Dan Şova a declarat, joi, că a depus o plângere penală la DNA împotriva reprezentantului unei mari companii care, în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract vizând construcţia unui tronson de autostradă.
Cei doi militari răniţi, miercuri seară, într-un poligon de tragere din localitatea sibiană Cârţişoara fac parte din Batalionul 814 Tancuri din Turda, informează MApN, care precizează că cei doi participau la un exerciţiu de trageri de luptă, în timpul căruia a explodat un proiectul reactiv.
Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia.
Poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat un control la o societate cu sediul în localitatea Floreşti, având ca principal obiect de activitate prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
Pasagerii unui tren din San Francisco nu au observat că în mijlocul de transport cu care călătorau se afla un bărbat înarmat, aceștia fiind prea preocupați de propriile telefoane mobile și tabelte.