Primarul Emil Boc susține că nu va recepționa lucrările de modernizare și asfaltare a străzilor din municipu până nu vor fi verificate și cu cisterna.
Se vor închide câteva străzi din Cluj în perioada 24-26 septembrie, când se va desfășura evenimentul „Transilvania Rally 2020”.
Piața imobilară din Cluj a avut o activitate intensă și în anul 2019, rezultând tranzacții imobiliare de aproape 680 milioane de euro. Două străzi clujene au acaparat piața anul trecut prin valorile și numeroasele tranzacții pe care le-au avut.
Deși pasarelele pietonale peste principalele străzi din municipiu ar ușura semnificativ traficul, mai ales la orele de vârf, realizarea lor este, practic, imposibilă.
Polițiștii clujeni au descoperit mai mulți tineri la volan, deși aceștia nu posedă permis de conducere.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație în cursul zilelor de vineri și sâmbătă.
Cine a fost Karl Liebknecht? Dar Emmanuel de Martonne? Sau Georg Friedrich Hegel? Deși nu au avut niciodată tangență cu „inima Transilvaniei”, zeci de personaje importante din istoria și cultura mondială dau numele străzilor din Cluj-Napoca.
Iar a plouat în Cluj-Napoca și canalizările, încă o dată, nu au făcut față. Astfel, străzile au fost iar inundate.