Programul „Masă Sănătoasă” în școli va continua și în acest an. În Cluj, peste 16.500 de copii vor beneficia de un suport alimentar prin intermediul programului național.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca își consolidează poziția în domeniul academic din România, plasându-se pe locul 6 în Metarankingul Național 2025.
Acordarea unei prime de carieră didactică în cuantum de 1.500 de lei, printre ultimele decizii aprobate de Guvernul Bolojan înainte de a fi demis. Fondurile vor putea fi utilizate până la finalul anului școlar în curs.
Statul va asigura în mod gratuit manuale, inclusiv materiale auxiliare și jocuri, pentru antepreşcolari, preşcolari şi personalul didactic. Măsura se va aplica din anul școlar 2027-2028.
Sindicaliștii din Educație au protestat, miercuri, în fața ministerului și amenință cu greva generală. La Cluj a fost deschisă consultarea internă pentru organizarea grevei generale în 25 mai 2026, în contextul nemulțumirilor legate de salarizare și condițiile de muncă.
Ministerul Educației a aprobat lista liceelor care vor pilota planuri-cadru alternative începând cu anul școlar 2026 – 2027. Trei licee din Cluj sunt parte din program.