Economie

Francul elvețian la maximul ultimelor 9 săptămâni

Situația încordată din jurul Greciei, care ar putea părăsi zona euro, în următoarele luni, în cazul în care Atena nu va ajunge la o înţelegere cu creditorii săi, în special troika UE-FMI-BCE, a crescut plasamentele în francul elveţian, considerată drept o „monedă refugiu”.

Economie

Leul a încheiat săptămâna în scădere

Evoluţia leului, din perioada analizată, a fost una agitată faţă de principalele valute. Euro a început săptămâna la 4,4521 lei, maximul ultimei luni, creşterea fiind cauzată de lipsa unui acord privind ajutorul financiar pe care îl primeşte Grecia.

Economie

Euro scade spre 4,40 lei

Cererea mare de lei a permis monedei naţionale să se aprecieze în faţa principalelor valute.

Economie

Leul recuperează din terenul pierdut

Dolarul american şi francul elveţian au atins în perioada analizată noi maxime faţă de leu, ca o consecinţă a aprecierii lor faţă de euro.

Economie

Francul elvețian se apropie de 5 lei

Dolarul american şi francul elveţian au atins în perioada analizată noi maxime faţă de leu, ca o consecinţă a aprecierii lor faţă de euro.

Economie

Euro a scăzut cu 1,4 bani

Moneda naţională s-a apreciat în faţa principalelor valute, într-o mişcare regională, cu excepţia forintului, care a beneficiat de interesul speculatorilor pentru plasamentele în active care generează randamente mai mari decât cele din zona euro.

Economie

Săptămână calmă pentru leu

În perioada analizată, raportul euro/leu a avut o evoluţie calmă, acesta fluctuând uşor în jurul lui 4,43 lei, care a devenit noul prag suport, după circa o lună în care acesta s-a plasat la 4,42 lei.

Economie

Dolarul se apropie rapid de 3,6 lei

Înmulţirea constantă, pe pieţele internaţionale, a plasamentelor în dolari americani, a provocat săptămâna trecută deprecierea celorlalte monede, inclusiv a euro.


abonare newsletter
banners