În perioada analizată, raportul euro/leu a avut o evoluţie calmă, acesta fluctuând uşor în jurul lui 4,43 lei, care a devenit noul prag suport, după circa o lună în care acesta s-a plasat la 4,42 lei.
Înmulţirea constantă, pe pieţele internaţionale, a plasamentelor în dolari americani, a provocat săptămâna trecută deprecierea celorlalte monede, inclusiv a euro.
Moneda americană şi-a continuat aprecierea faţă de cea europeană, cursul mediu crescând ieri de la 3,5098 la 3,5319 lei, care reprezintă un nou maxim al acestui an.
Parcursul din octombrie al raportului euro/leu a fost unul mai agitat, în care cursul a fluctuat între un minim de 4,4030 şi un maxim de 4,43 lei, timp de circa 3 săptămâni media fluctuând în jurul pragului de 4,42 lei.
Leul s-a depreciat ieri în faţa principalelor valute, pe fondul unei creşteri a aversiunii faţă de risc, provocată, în special, de prăbuşirea rublei ruse, ceea ce a creat presiune asupra monedelor emergente.