Oamenii păstrează distanța socială față de oamenii străini, însă lasă garda jos când vine vorba de rude sau de prieteni. Distanțarea și purtarea măștii sunt necesare în jurul celor dragi?
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a anunțat un set de reguli pentru ziua de 1 noiembrie, cunoscută ca și „Luminația”.
Belgia a implementat reguli foarte stricte, aproape imposibil de respectat. Vor fi puse în aplicație de luni. Bula socială de maxim o persoană.
Trei localități clujene au devenit zone „roșii” de infecție cu COVID-19, iar masca a devenit obligatorie chiar și pe stradă.
În lupta împotriva COVID-19 există multe măsuri și restricții pe care statul le impune, dar cât la sută din acestea sunt respectate în mod corespunzător?
A fost deschis un dosar penal după ce s-a organizat o petrecere cu 320 de persoane care nu au respectat măsurile de prevenție a COVID-19, la Cluj Arena.
Doar 1 din 10 oameni din lume este probabil să fie protejat împotriva Covid-19 în primul an al punerii la dispoziției a unui vaccin, au declarat experții.
Astăzi s-au deschis școlile! Elevii din Cluj au fost chemați în ture pentru a se respecta regulile de distanțare socială.