Un tânăr din județul Cluj a fost condamnat la doi ani de închisoare, la Penitenciarul Gherla, pentru furt.
Primarul din Valea Ierii a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.
Soarta fostului președinte al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a fost pecetluită în cursul zilei de luni.
Horia Şulea, primarul din Floreşti, a avut un derapajat pe facebook la adresa Monicăi Macovei.
Condamnat de prima instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de delapidare, un fost primar din Sălaj s-a bucurat de clemenţa magistraţilor care au judecat apelul.
Scene extrem de violente au fost filmate într-o pădure din Dej și postate pe o rețea de socializare. O tânără este bătută cu bestialitate de un individ, lovită cu pumnii şi picioarele, în timp ce îl imploră, în lacrimi, să o ierte şi să se oprească.
Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă.