Decizie importantă în administrația locală: primarul comunei Tureni a fost ales vicepreședinte al Asociației Comunelor din România pentru un al treilea mandat. De asemenea, Elena Mănăilă va reprezenta interesele comunităților la nivel european, în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale.
Unul dintre cele mai importante castele din Cluj, Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, intră într-un amplu proces de modernizare prin intermediul fondurilor europene. „Este un reper cultural și istoric de importanță națională”, spune Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
Lucrările de întreținere derulate pe drumul județean DJ 108A (DN1) Ciucea – Vânători și până la limită cu județul Sălaj vor oferi un acces mai rapid la drumul național DN1 și, mai departe, spre Cluj-Napoca sau județul Bihor.
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de modernizare a cca. 5,8 km de drumuri comunale și vicinale de pe raza a trei localități aparținătoare ale comunei Ciucea: Vânători, Calea Lată și Ciucea.