Un val epidemic de proporții uriașe lovește una dintre cele mai cunoscute atracții turistice. Peste 4 milioane de cazuri au fost înregistrate în primele luni ale anului, o creștere alarmantă de peste 400% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Defilările şcolilor de samba s-au încheiat pe Sambadrom, într-o ediţie a Carnavalului de la Rio de Janeiro ce a fost marcată de elogii aduse plăcerilor tropicale, luptei afro-brazilienilor pentru libertate şi prezenţei multor vedete.
Echipa de fotbal Universitatea Cluj l-a transferat pe fundaşul central brazilian Thalisson Kelven (25 de ani), cu 99 de prezenţe în primele două ligi din ţara sa.
Președintele României a plecat luni dimineață, la ora 10.15 spre Brazilia, din Constanța, cu aceeași aeronavă Boeing 737 cu care s-a deplasat și în Singapore și Japonia, notează BoardingPass.
S-a încheiat a doua faza a grupelor Campionatului Mondial. Care sunt echipele deja calificate și care au cele mai mari șanse în ultimul meci din grupă?
Fotbalistul brazilian Neymar, victima unei entorse în meciul de joi cu Serbia (2-0), este accidentat la ligamentul gleznei drepte şi va lipsi în meciul de luni cu Elveţia de la Cupa Mondială 2022.