Astăzi sosesc primii „locuitori” ai castelului: EC Village se deschide pentru festivalieri, iar Electric Castle își deschide larg porțile miercuri de la ora 14. Primul autobuz EC pe ruta Cluj-Bonțida va pleca miercuri, ora 11:00, de la Iulius Mall și Expo Transilvania, iar primul tren miercuri, la ora 17:55, din Gara Mică.
Festivalul Electric Castle aduce nu doar line-up-ul așteptat, ci și un efort susținut din partea organizatorilor pentru fluidizarea accesului și evitarea aglomerației la transport.
Circulația pe strada Traian Vuia s-a redeschis, luni, pe cele patru benzi. „Până la finalul anului, întreaga lucrare Park&Ride din zona Aeroportului va fi finalizată”, spune primarul Emil Boc.
Opere de artă urbană, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Elevi din România, Franţa și Albania transformă două mijloace de transport în comun în lucrări de artă murală.
Proiectul Park&Ride-ului din zona Aeroportului, realizat în proporție de peste 60%, a beneficiat de o suplimentare de fonduri în urma deciziei consilierilor locali.