monitorulcj.ro Menu

Două tablouri realizate de Adrian Ghenie, vândute cu peste 3 milioane de euro

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie au fost vândute, marţi seară, în cadrul licitaţiei de artă contemporană organizată de casa Sotheby’s, la Londra, cu suma totală de 2.530.000 de lire sterline, echivalentul a peste 3 milioane de euro. Ghenie este absolventul Universității de Artă și Design din Cluj.

2014 – anul în care arta românească a început să conteze

România a intrat în atenţia pieţei mondiale de artă în 2014 datorită tânărului artist român Adrian Ghenie, care a vândut în acest an, la licitaţii importante, un număr de zece lucrări, stabilind şi un record personal, cu tabloul „The Fake Rothko”, adjudecat pentru 1,7 milioane de euro.