Actualitate

Teodor Baconschi, despre Adrian Ghenie: Cel mai bine „vândut” pictor român din toate timpurile, dar e el însuși

Antropologul și autorul Teodor Baconschi îl laudă pe Adrian Ghenie, cel mai cunoscut pictor român pentru creațiile sale. El susține că pictorul rămâne „el însuși”, în ciuda succesului său comercial.

 

Teodor Baconschi vorbește despre arta lui Adrian Ghenie și lumea pe care a creeat-o prin lucrările sale într-o postare de pe rețelele de socializare. El spune că pictorul a creat o lume în care există un raport între haos și ordine, care reușesc să „coexiste”:


 

„Asemenea oricărui mare artist, Adrian Ghenie își revendică precursori. Lucrările sale ne propun, ca opere postmoderne, și colajul unor citate. Aluziile nu sunt însă livrești, decorative, ci organic integrate într-un efort pictural ”cosmogonic”. Ghenie reușește să creeze o lume, trecând astfel - și deja - proba posterității. 


E mai mult decât consacrarea unei ”maniere” și a unui inventar tematic/problematic. Vedem lumea ca lume a lui Adrian Ghenie: ceva submolecular, din Jackson Pollock, o exuberanță cromatică a figurii deformate (preluată de la Francis Bacon), un repertoriu iconic de Pop Art (în tradiția lui Warhol) și mai ales un anume raport între haos și ordine, care nu alternează, ci reușesc să coexiste”, a Teodor Baconschi pe rețelele de socializare.

Baconshi îl apreciază pe pictorul român pentru că, în ciuda succesului său comercial, Adrian Ghenie „este în primul rând el însuși, rupt de toate”:


„Oricât succes comercial ar avea, Adrian Ghenie - cel mai bine ”vândut” pictor român din toate timpurile - este în primul rând el însuși: rupt de toate, pentru a locui în toate, ca un duh solitar plin de tensiune profetică. 

A, desigur, nu mai lucrează demult în România. Dar ce este arta universală, dacă nu o depășire deloc programatică, deloc ostentativă, a frontierelor provinciale?”


Cunoscutul pictor român Adrian Ghenie este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI:


Tabloul unui absolvent UAD Cluj, vândut cu 6 MILIOANE DE EURO: „Știe să creeze suspans, să dirijeze scena”

 

 

Cât câştigă de fapt Adrian Ghenie? Ultimul tablou al artistului a fost vândut cu 9 milioane de dolari

 

 

abonare newsletter