Sport

Sportivul paralimpic clujean Alexandru Bologa, premiat de Primăria Cluj-Napoca

Sportivul paralimpic clujean Alexandru Bologa, care a cucerit în luna august medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyo-Japonia 2020, va fi premiat de către Primăria Cluj-Napoca.

 

 


În acest sens, un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 2000 lei de la bugetul local pe anul 2021 pentru premierea sportivului clujean va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința ordinară din data de 2 septembrie 2021.

Judokarul român, Alexandru Bologa a câștigat medalia de bronz în cadrul categoriei 60 kg, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, după ce a câştigat meciul cu uzbecul Şerzod Namozov.


Sportivul Alexandru Bologa a fost primul sportiv nevăzător din România care a cucerit medalia de bronz în 2016, în Brazilia la Rio de Janeiro, performanță reeditată în 2021 la Jocurile Paralimpice de la Tokyo-Japonia 2020. Mai are în palmares o medalie de argint obținută la Campionatul Mondial pentru Juniori de la Eger, iar în 2015 a câștigat Open-ul de la Heidelberg și Grand Prix-ul de la Birmingham.

Alexandru Bologa este înregistrat la Centrul Olimpic Național din Cluj-Napoca. El este student la două facultăți din municipiul Cluj-Napoca: Psihopedagogie Specială și Kinetoterapie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.


 

CITEȘTE ȘI


Alpinistul nevăzător care a cucerit cei mai înalți munți din lume și-a descoperit o nouă pasiune: caiacul

abonare newsletter