Sport

U-BT Cluj-Napoca își face o echipă de TOP! Un nou transfer de marcă la baschet

U-Banca Transilvania continuă să își întărească lotul în vederea viitorului sezon competițional.

U-BT Cluj-Napoca își face o echipă de TOP! Un nou transfer de marcă la baschet U-BT Cluj-Napoca își face o echipă de TOP! Un nou transfer de marcă la baschet

Gruparea clujeană a ajuns la un acord cu Justin Edwards, un fundaș canadian de 1,91 m, care a evoluat în două dintre cele mai puternice campionate ale Europei, Italia și Franța, potrivit site-ului oficial al clubului de baschet.

Născut în data de 31 octombrie 1992, la Scarborough, Ontario, Justin Edwards a urmat colegiul în Statele Unite ale Americii. Sportivul a studiat la două universități importante din NCAA, și anume University of Maine, respectiv Kansas State.


O lună petrecută în liga de vară NBA

Justin a încheiat facultatea în anul 2016, atunci când și-a început și cariera profesionistă. Astfel, el a semnat un contract în Ungaria, cu Alba Fehérvár. Alături de formația maghiară, canadianul a bifat prezențe în FIBA EuropeCup Challenge și a câștigat Cupa și campionatul Ungariei. În 47 de partide, nord-americanul a înregistrat medii de 14,9 puncte, 4,2 recuperări și 3,2 pase decisive.

După ce a petrecut o lună anului 2017 în liga de vară a NBA, Edwards s-a transferat în Italia, la Orlandia Basket. Deși s-a impus repede în Italia, fiind desemnat la un moment dat jucătorul etapei în prima ligă, Justin a căutat o altă aventură și a plecat în Coreea de Sud.


Noul fundaș al U-BT a mai trecut pe la Nanterre 92 (Franța) și Ironi Nahariya (Israel). Ultima dată, Justin Edwards s-a regăsit în lotul maghiarilor de la Egis Körmend, pe care i-a ajutat cu 13,5 puncte pe meci, respectiv 4,6 recuperări și 2,9 assist-uri.

„Am ales U-BT pentru că este un club foarte bine organizat. Echipa are ca obiectiv câștigarea Ligii Naționale, iar eu îmi doresc să fiu campion. În plus, șansa de a participa în Basketball Champions League este un obiectiv foarte important pentru mine și voi da totul pentru ca echipa să ajungă cât mai departe în această competiție.” – Justin Edwards | fundaș U-BT Cluj-Napoca


CITEȘTE ȘI:

Atmosferă superbă în Sala Sporturilor la duelul dintre U-BT Cluj şi Ness Ziona. VIDEO
 

abonare newsletter