Sport

Petrescu anunță jihadul la CFR Cluj: „Sunt foarte supărat pe ei. Nu știu ce am greșit, dar niciodată nu am fost dominați așa”

Dan Petrescu a fost extrem de nervos după meciul cu FCSB din etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 1.

Dan Petrescu a părut extrem de supăra Dan Petrescu a părut extrem de supăra

CFR Cluj a câștigat cu 1-0 meciul cu trupa roș-albastră după un meci modest făcut de elevii antrenați de Dan Petrescu. Autogolul lui Ovidiu Popescu a decis meciul, iar punctele au rămas la Cluj, însă acest lucru nu l-a mulțumit pe Petrescu.

”Sunt foarte nemulțumit de acest meci. Doar de rezultat sunt mulțumit. Dacă nu era Arlauskis pierdeam cu 5-3 sau 5-2. Toți jucătorii au fost sub nivel. Sunt nemulțumit de toți, chiar și de mine, poate nu am pregătit cum trebuie meciul. La cum am jucat azi, pierdem șapte meciuri la rând. De când sunt eu antrenor la CFR nu am văzut echipa asta așa slabă. Nu ne-a făcut Sevilla așa, nu ne-a făcut Lazio. Nu am reușit să-i fac să înșeleagă cât de greu e meciul”, a spus Petrescu.


Petrescu, supărat pe titulari

Petrescu s-a arătat extrem de supărat de atitudinea titularilor, unul dintre cei vizați fiind fără îndoială Billel Omrani. Atacantul francez a fost primul schimbat alături de Valentin Costache.

„Sunt supărat pe toți cei care au intrat din primul minut. Mai puțin pe Arlauskis. Voi analiza și voi vedea ce schimbări voi face. Ei au jucători care se vând pe 10 milioane, pe 15 milioane de euro. Nu am crezut că o să stau aici de dimineață până seara să pregătesc meciul și echipa să arat în halul ăsta. Nici nu o să dorm la noapte (n.r. seara de după meci), sunt foarte supărat. Nu am fost noi agresivi. Pe final, eram convins că la cornerul ăla o să luăm gol. Cel puțin un egal merita FCSB. De când sunt eu antrenor, este prima dată când ne domină așa, cu toate că noi avem o echipă experimentată”, a spus Dan Petrescu la finalul jocului.

abonare newsletter