monitorulcj.ro Menu

Sport

Falub, după remiza cu Turris: „Primim golurile prea ușor pentru o echipă care vrea în Liga 1!”

Tehnicianul Universității Cluj, Adrian Falub a reacționat „la cald” după remiza obținută de „șepcile roșii” pe terenul teleormănenilor de la Turris-Oltul Turnu Măgurele, duminică după-masă, scor 1-1.

Falub, după remiza cu Turris: „Primim golurile prea ușor pentru o echipă care vrea să promoveze!”, sursă foto: captură TV Digi Sport 1

„Este o serie pozitivă, bună pentru noi, suntem pe un drum ascendent. Dar avem nevoie de puncte, cred că nu am jucat rău, însă am început meciul de la 1-0, practic. Am avut o dinamică, o posesie mai bună, ne-am creat câteva situații periculoase. A doua repriză a fost mai echilibrată, dacă reușeam să marcăm la acea ocazie a lui Gavra, cred că am fi câștigat jocul. Este un punct obținut pe terenul unei echipe bune”, a declarat Falub, la microfonul Digi Sport.

Antrenorul „studenților” susține că echipa s-a schimbat mult în bine de când a preluat-o, însă se confruntă în continuare cu o mare problemă în apărare.

„S-au retras în jumătatea lor (n.red. jucătorii de la Turris), dar am gestionat foarte bine momentele astea. Știam că sunt buni pe contraataci, că au doi servanți bun. Singura problemă a fost că am început meciul de la 1-0, n-am mai avut liniștea necesară. Nu există termen de comparație, nu este încă ceea ce îmi doresc, dar nu e așa cum a fost când am preluat Universitatea. Suntem o echipă mai bine organizată, dar problema noastră este că nu avem siguranța defensivă de care o are nevoie o echipă care vrea să promoveze”, a precizat Falub.

Cu toate că jucătorii încă se gândesc la promovare, antrenorul „șepcilor roșii” îi îndeamnă să fie cumpătați și să aibă răbdare până la finalul celor două partide ce urmează, ambele pe teren propriu, cu ASU Politehnica Timișoara și CSM Reșița.

„Primim golurile ușor! O echipă care vrea să promoveze trebuie să aibă echilibru defensiv, noi nu avem. Mă bucur că se gândesc la promovare, dar realitatea este că, momentan, suntem mai aproape de retrogradare decât de promovare. Dacă câștigam (n.red. cu Turris), discursul era altul. Deocamdată ne-am fixat obiectivul să nu retrogradăm”, a conchis Adi Falub.

CITEȘTE ȘI: Remiză în Teleorman! Golul superb al lui Gavra aduce un punct amar pentru „U” Cluj