Sport

Lobonţ a vorbit după ACS Poli - "U" Cluj 0-3! Ce le reproşează antrenorul fotbaliştilor

Universitatea Cluj a reuşit o victorie esenţială în vederea promovării în Liga 1 Betano pe terenul celor de la ACS Poli Timişoara, într-un meci cu multe durităţi şi nemulţumiri.

Bogdan Lobonţ la conferinţa de presă Bogdan Lobonţ la conferinţa de presă

"Studenţii" au câştigat datorită golurilor marcate de Mircea Axente, Octavian Abrudan şi Cristi Gavra, iar în acest moment se află la doar un punct în spatele celor de la Chindia Târgovişte, echipă aflată pe locul secund în clasament, dar cu un meci mai puţin disputat.

Bogdan Lobonţ s-a arătat în mare parte mulţumit de evoluţia jucătorilor săi, însă este în continuare supărat pe anumite greşeli la  construcţie pe care le fac jucători:


„A fost un meci pe care l-am controlat bine. În anumite momente am și suferit, dar am încercat să reglăm aceste momente. Cu mai multă atenție, puteam să marcăm mai multe goluri la Timișoara. Cred că după cum a decurs jocul, este un rezultat muncit, un rezultat corect. Mai ales dacă e să ne luăm după ceea ce s-a întâmplat în a doua repriză, când am controlat jocul din minutul 45, când am ieșit de la cabină, până la final. Referitor la acțiunile pe care le-am tratat mai superficial, în ghilimele, mie îmi convin. Pot să înțeleg că se ratează un gol din fața porții, că se greșeşte un dribling. Dar ceea ce nu pot să accept și mă roade tare sunt pasele simple greșite. Au fost și astăzi multe”, a declarat Lobonţ.

Meciul dintre Universitatea Cluj şi ACS Poli Timişoara a devenit unul extrem de încins după un penalty acordat la un presupus fault în careu comis de formaţia bănăţeană asupra lui Octavian Abrudan. Fundaşul echipei a vrut să pună capăt speculaţiilor şi a explicat ce s-a întâmplat de fapt la faza respectivă.


„Lumea trebuie să încerce mă urmărească atentă pe reluări, pentru că Paramatti era cu mine în marcaj. Eu m-am descotorosit de el, dar m-a tras de tricou, mi-a întins tricoul. În plus, dacă ar fi fost amplasată o cameră de filmat în spatele porții, în zonă centrală, s-ar fi văzut mult mai clar momentul respectiv. Din unghiurile laterale, din care s-au difuzat reluările, a fost, într-adevăr, mai dificil de reperat contactul pentru cei aflați în fața televizoarelor. I-am spus arbitrului să fie împăcat pentru că a luat decizia corectă”, a declarat Abrudan după  meci.

abonare newsletter