monitorulcj.ro Menu

Sport

Se ascut săbiile! Bătălia pentru titlu dintre CFR și FCSB a început și în afara terenului. Poate profita Craiova?

Vă mai amintiți de duelul declarațiilor pe axa Cluj-București din sezonul trecut? Sunt șanse mari să asistăm la o reeditare după scandalul din finalul etapei cu numărul 3 al play-off-ului Ligii 1!

Victorioasă în confruntarea cu CSU Craiova, scor 3-2, FCSB a depășit „juveții” în clasament, apropiindu-se din nou la 5 puncte de liderul CFR. Prestația – trebuie să admitem – execrabilă a brigăzii de arbitri conduse de Ovidiu Hațegan în partida de pe Arena Națională a stârnit însă furia bucureștenilor, care nu au ezitat să trimită primele săgeți înspre Gruia. Cu cât ne apropiem de finalul sezonului, iar lupta pentru trofeul suprem devine mai crâncenă, cu atât mai mult trebuie să ne așteptăm la un război, mai mult sau mai puțin elegant, al declarațiilor. La indigo cu stagiunea trecută!

Revenit pe banca CFR-ului după aventura din China – eșuată pe plan fotbalistic, memorabilă din punct de vedere financiar – Dan Petrescu, un veritabil „bad boy” al fotbalului românesc, a promis că se va cuminți de acum înainte. Cunoscut drept unul dintre cele mai colerice personaje din Liga 1, care „se transformă odată cu fluierul de start”, așa cum chiar el recunoștea, „Bursucul” s-a angajat să ignore provocările venite de la adversari, promițând că va încerca să termine toate partidele pe banca tehnică. Nu ca în sezonul trecut, atunci când a fost trimis în tribune în repetate rânduri pentru reacțiile sale nervoase. Petrescu este însă un personaj care nu suportă să piardă, dar și un lider care nu iartă atunci când echipa sa este atacată, iar ultimele declarații venite de la oficialii FCSB s-ar putea să trezească „monstrul” din „Bursuc”.

Super Dan ar vrea pace, MM dezgroapă securea!

Cândva camarazi pe vremea răposatei Unirea Urziceni, „Bursucul” și Mihai Stoica, actualul director sportiv al vicecampioanei, și-au aruncat vorbe grele pe parcursul sezonului trecut. În actuala stagiune, primul atac a fost lansat de MM, cu o lovitură „sub centură” aplicată „feroviarilor”. „Ce șanse mai avem noi când mergem la Cluj? Este inadmisibil așa ceva, până nu vom avea VAR (n.red. arbitraj video), nu vom avea nicio șansă, iar titlul va merge acolo unde trebuie, la CFR!”, insinua Stoica după fluierul final al lui Hațegan. Faptul că observatorul confruntării de pe Arena Națională a fost ex-arbitrul clujean Marian Salomir a pus doar și mai multe paie pe foc. Într-o intervenție telefonică la Fotbal Club, finanțatorul FCSB, Gigi Becali a cerut arbitri străini în Liga 1, susținând că „s-a format o conspirație ca CFR să ia din nou titlul”.

În tot acest timp, CSU Craiova, inițiatoarea memoriului la FRF cu privire la meciul suspect dintre Astra și FCSB, 0-2, stă pitită în umbră, gata să profite de o eventuală râcă între celelalte combatante la titlu. În primă fază le-a și ieșit craiovenilor, iar finalul de partidă din Gruia dintre CFR și Astra, 1-0, a luat o turnură reprobabilă, cu un scandal la care au luat parte inclusiv managerul general al campioanei, Marian Copilu, respectiv Marius Bilașco. S-au aruncat vorbe grele, astralii fiind acuzați că „și-au dat viața cu CFR”, însă nu și-au apărat corect șansele cu bucureștenii. Discuții de pomană, de care „feroviarii” ar trebui să se dezică și să arate că mai există un dram de integritate și coloană vertebrală în Gruia după episoadele Conceicao și Minteuan.

Una peste alta, suporterii campioanei, sceptici după revenirea lui Petrescu, așteaptă să vadă dacă acesta își va păstra cuvântul. „Deja știu la ce să mă aștept, în deplasări, din minutul 1 până în minutul 95, stau zece persoane în spatele băncii și mă înjură tot meciul. În China nu mă înjura nimeni, pierdeam, câștigam, eram aplaudați. Eu sper ca eu să mă temperez primul!”, spunea Petrescu la prima întâlnire cu presa locală. Va fi în stare „Bursucul” să își onoreze promisiunea sau ne putem aștepta la un nou serial din războiul declarațiilor? Va putea CFR să țină la eleganța și calmul ardelenesc sau va intra în hora provocării lansate din Pipera?